Aspecte inestetice ale tenului

Aspecte inestetice ale tenului

Ridurile.

Fibrele elastice si tesutul conjunctiv degenereaza cu timpul, de cele mai multe ori ca fenomen al senescentei, suferind modificari care influenteaza toni- citatea pielii. Pierderea elasticitatii atrage dupa sine formarea ridurilor si a zbirciturilor, pielea pierzindu-si netezimea ei initiala. Aparitia ridurilor nu este cauzata numai de fenomenul imbatrinirii pielii, fiind uneori provocata de alti factori, ca de exemplu neluarea la timp a masurilor de protejare a tenului impotriva actiunilor daunatoare ale factorilor naturali (vintul, frigul, expunerea nerationala la razele solare etc.). De asemenea, dantura incompleta, abuzul de alcool, fumatul, ingrijirile nerationale ale tenului etc. pot fi tot atitea cauze care grabesc aparitia ridurilor.

Punctele negre (comedoanele).

In cazul in care nu se iau masuri de ingrijire a unui ten seboreic, porii se astupa, din care cauza produsul glandelor sebacee nu mai poate iesi la suprafata. De aici decurg complicatiile care duc la formarea comedoanelor sau a punctelor negre. Comedonul nu este altceva decit un minuscul chist format din sebumul retinut in por si amestecat cu celule cornoase ale pilniei foliculare. Capatul comedonu- lui este negru, din cauza oxidarii keratinei in contact cu aerul, de unde vine si denumirea de punct negru. Dar capatul comedonului mai este negru si din cauza ca retine praful, murdaria. Comedoanele corespund unui stadiu mai avansat al seboreei tenului.

Cosurile.

Infectate de microbii banali de pe piele, comedoanele se pot transforma usor in asa-numite cosuri. Cosurile apar deseori in cadrul acneei, boala cauzata de cele mai multe ori de un dezechilibru glandular sau in urma unor tulburari gastrointestinale, a insuficientei suprarenale etc. Pentru determinarea cauzei aparitiei cosurilor este indicat sa consultam medicul dermatolog, singurul in masura sa ne vina in ajutor. Conditia esentiala in tratamentul local este o riguroasa igiena: a fetei. Este bine sa se renunte la stoarcerea cosurilor care poate provoca inmultirea lor si infectarea obrazului. De evitat, de asemenea, atingerea fetei cu miinile murdare. Ne vom spala tenul cu apa calduta si sapun, apoi il vom sterge cu lotiuni alcoolice si dezinfectante si-l vom pudra cu o pudra speciala continind oxid de zinc sau sulf. O masura preventiva este extragerea la timp a comedoanelor, care, dupa cum am aratat, pot cauza si ele aparitia cosurilor, atit de inestetice.

Pistruii

Se prezinta sub forma unor mici pete pigmentare, care apar in special la persoanele roscovane sau blonde. Pistruii se localizeaza de preferinta pe fata, brate, miini, decolteu. Ei apar in special primavara, dureaza vara si toamna, iar pe masura ce vine iarna se atenueaza si dispar.

Parul de prisos de pe fata.

Aparitia parului de prisos, care face sa scada feminitatea, este cauzata, de cele mai multe ori, de tulburari ce survin in buna functionare a glandelor endocrine la unele femei. Se manifesta prin cresterea unor fire de par pe obraji, pe barbie si pe buza superioara. Procesul de inlaturare a parului de prisos — atit de pe fata, cit si de pe alte regiuni ale corpului, unde prezenta lui este inestetica — se numeste depilare.

Amanunte asupra inlaturarii parului de prisos de pe fata nu sint necesare aici, intrucit aceasta operatiune este rezervata in exclusivitate cosmeticienei. Dar, inainte de toate, este bine sa consultam medicul endocrinolog.

Cuperoza este o afectiune a pielii, cauzata de unele tulburari in circulatia sanguina, de tulburari ovariene, intestinale sau hepatice, de carenta vitaminei P care atrage dupa sine fragilitatea vaselor capilare ale fetei. Epiderma este brazdata de vene care ii dau o coloratie violacee. Cuperoza se localizeaza de predilectie pe aripile nasului si pe pometi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *